×

Decada Valorilor Naționale!

În Instituția Publică Gimnaziul „Vitalie Ceban”, s-a dat start unei perioade dedicate valorilor care ne definesc ca oameni și ca neam – Decada Valorilor Naționale.
Prin activități educative, culturale și artistice, ne propunem să redescoperim și să promovăm valorile naționale: limba română, tradițiile și obiceiurile, portul popular, cântecul și dansul, istoria, respectul pentru înaintași, dragostea de neam și de țară.
În această decadă vom învăța că valorile naționale nu sunt doar parte din trecutul nostru, ci reprezintă moștenirea pe care o primim și responsabilitatea pe care o avem față de viitor.
Să ne cunoaștem valorile, să le prețuim și să le transmitem mai departe!
Împreună păstrăm vie identitatea noastră!